„Timp de poveste” este un proiect cultural care își propune să aducă teatrul mai aproape de persoanele vârstnice din căminele din Târgu Mureș, prin spectacole-lectură susținute în limbile română și maghiară. Pe parcursul unei luni, șase actori și doi regizori vor crea momente de întâlnire cu literatura și teatrul, oferind seniorilor acces la experiențe artistice într-un mediu familiar și accesibil. Proiectul promovează incluziunea culturală, dialogul și diversitatea lingvistică, pornind de la convingerea că accesul la cultură trebuie să fie posibil indiferent de vârstă sau mobilitate.